Agenția Națională pentru Achiziții Publice și Banca Europeană de Investiții anunță lansarea Manualului pentru înființarea unei Unități de Achiziții Centralizate (UCA) la nivelul administrației publice locale din România – un instrument esențial pentru sprijinirea autorităților care doresc să înființeze o UCA la nivel local.
Manualul vine în întâmpinarea nevoilor administrației publice locale din România, oferind un ghid detaliat și complet cu privire la pașii necesari în procesul de înființare și operaționalizare a unei UCA. Acesta a fost dezvoltat în urma colaborării dintre ANAP și BEI și are la bază experiența acumulată în cadrul celor 3 UCA locale deja funcționale (CJ Harghita, CJ Sibiu și Primăria Timișoara), dar și cea în cazul altor 9 instituții publice locale (CJ Bihor, CJ Buzău, CJ Brașov, CJ Vrancea, Primăria Abrud, Primăria Sector 6, Primăria Bacău, Primăria Cluj-Napoca și Primăria Călinești) care au beneficiat de sprijin în elaborarea de foi de parcurs pentru înființarea unei UCA.
Manualul include prezentarea setului de măsuri necesare pentru înființarea unei UCA la nivel local, prezentarea schematică a pașilor ce trebuie urmați în procesul de înființare și descrierea procesului achizițiilor centralizate, de la colectarea necesarului la managementul contractului.
Acesta este structurat în șase părți și oferă recomandări și informații detaliate cu privire la diverse aspecte legate de înființarea și funcționarea unei UCA la nivel local. Printre acestea se numără prezentarea modelelor de funcționare ale UCA, exemple de bună practică la nivel european, acțiunile premergătoare înființării UCA, elaborarea actului constitutiv, procesul operațional în cadrul unei UCA și modul de desfășurare a achizițiilor centralizate.
Manualul oferă utilizatorilor săi un inventar complet al activităților administrative, legale și operaționale necesare în procesul de înființare a unei UCA, incluzând și o perspectivă temporală pentru derularea acestor activități, de la stadiul de idee și până la prima procedură de achiziții centralizate.
ANAP încurajează administrația publică locală din România să utilizeze acest manual ca resursă esențială în procesul de înființare a Unităților de Achiziții Centralizate. Prin implementarea achizițiilor publice centralizate, se urmărește creșterea eficienței, transparenței și integrității în cheltuirea fondurilor publice, precum și obținerea unor economii semnificative.
Demersul face parte din proiectul ”Sprijin în implementarea Strategiei naționale în domeniul achizițiilor publice prin consolidarea capacității administrative a ANAP și a autorităților contractante (cod SMIS 126949 – cod SIPOCA 625)”, finanțat din fonduri nerambursabile și realizat în parteneriat cu Banca Europeană de Investiții.
14 iunie 2023
Biroul de Presă