Prezentare Proiect POAT 356013

                               

Coerență și performanță în achiziții publice – măsuri pentru o abordare unitară în sistemul de management și control al fondurilor europene nerambursabile

 

Beneficiar: Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP)

Scopul proiectului: Dezvoltarea capacității administrative a entităților SMC și ANAP pentru asigurarea unei interpretări și practici unitare în achizițiile publice realizate în cadrul proiectelor cu finanțare europeană nerambursabilă, contribuind astfel la creșterea coerenței și performanței sistemului.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează:

OS 1:
Asigurarea unei practici și interpretări unitare a legislației în domeniul achizițiilor publice, având în vedere nivelul de performanță necesar în gestionarea și controlul fondurilor europene nerambursabile.

OS 2: Operaționalizarea și utilizarea instrumentelor digitale integrate de sprijin pentru facilitarea unui proces de dialog și colaborare rapid și eficient, inclusiv implementarea soluțiilor de inteligență artificială în cadrul acestora.

OS 3: Creșterea capacității administrative a instituțiilor SMC și ANAP prin profesionalizarea și consolidarea expertizei personalului-cheie implicat în procesele de management și control.

Principalele rezultate așteptate ale proiectului sunt:

a) Cartografierea elementelor de practică neunitară, atât în ceea ce privește controlul și verificarea achizițiilor publice, cât și organizarea și derularea întregului proces de achiziție publică, inclusiv prin elaborarea de metodologii și realizarea analizelor specifice, din care vor rezulta principalele probleme/provocări și măsurile de remediere;

b) Elaborarea și diseminarea unor documente metodologice validate interinstituțional (instrucțiuni, ghiduri și documentații standardizate conform necesităților AM-urilor);

c) Simplificarea cadrului legislativ și facilitarea accesului unitar la toate reglementările aplicabile în domeniul achizițiilor publice, prevăzute în diverse acte normative, cu toate modificările și completările ulterioare, prin elaborarea Codului achizițiilor în format electronic, contribuind la clarificarea cadrului legislativ și facilitând accesul unitar la informație;

d) Consolidarea cooperării și facilitarea dialogului între instituțiile din sistemul național de achiziții publice, inclusiv instituțiile cu atribuții în gestionarea și verificarea fondurilor structurale și de coeziune, prin organizarea de întâlniri interinstituționale și workshopuri;

e) Sprijinirea directă de către ANAP a autorităților/entităților contractante care derulează procedurile de achiziții selectate de AM-uri;

f) Continuarea digitalizării funcțiilor ANAP, cu scopul de a facilita comunicarea cu autoritățile contractante și schimbul de informații constant între instituțiile din sistemul național de achiziții publice, inclusiv instituțiile responsabile de managementul și controlul fondurilor europene;

g) Consolidarea expertizei în domeniul achizițiilor publice pentru personalul cu atribuții de control și verificare din cadrul AM/OI, AA din cadrul CCR, beneficiarii fondurilor europene și personalul ANAP, prin organizarea de workshopuri tematice, sesiuni de mentoring/formare individualizate, programe de formare/perfecționare specializate.

Data începere: 8 aprilie 2026
Data încheiere: 31 martie 2029
Valoarea totală: 22.941.662,96 lei
Valoarea totală a cofinanțării UE: 12.078.026,83 lei
Cod SMIS: 356013

Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.mfe.gov.ro