Rezultate
Rezultat FINAL concurs din 19.08.2022
Rezultat Selectia Dosarelor concurs – publicat în data de 16.08.2022
Agenţia Naţională pentru Achiziții Publice organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice vacante de execuție, cu durată normală a timpului de muncă:
– consilier, clasa I, grad profesional superior (ID 532510) – Serviciul raportare, Direcția monitorizare, statistică și politici, Direcția generală politici publice, reglementare, monitorizare și conciliere
Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 de ore/săptămână.
Concursul se desfășoară la sediul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, astfel:
– proba scrisă – 19.08.2022, ora 10:00;
– proba interviu – 24.08.2022, ora 10:00.
Participarea candidaților la probele organizate se va realiza în măsura admiterii acestora la proba anterioară.
Condițiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
a) are cetăţenia română şi domiciliul în România;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
d) are capacitate deplină de exerciţiu;
e) este apt din punct de vedere medical şi psihologic să exercite o funcţie publică. Atestarea stării de sănătate se face pe bază de examen medical de specialitate, de către medicul de familie, respectiv pe bază de evaluare psihologică organizată prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii;
f) îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime în specialitate prevăzute de lege pentru ocuparea funcţiei publice;
g) îndeplineşte condiţiile specifice, conform fişei postului, pentru ocuparea funcţiei publice;
h) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea, amnistia post-condamnatorie sau dezincriminarea faptei;
i) nu le-a fost interzis dreptul de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, prin hotărâre judecătorească definitivă, în condiţiile legii;
j) nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 3 ani;
k) nu a fost lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
(2) În cazul în care printre condiţiile specifice prevăzute la alin. (1) lit. g) este stabilită şi obţinerea unui/unei aviz/autorizaţii prevăzut/prevăzute de lege, această condiţie se îndeplineşte cu respectarea prevederilor legislaţiei specifice cu privire la îndeplinirea condiţiei.
(3) Pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere, candidaţii trebuie să fie absolvenţi cu diplomă ai studiilor universitare de master în domeniul administraţiei publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
Condițiile specifice de participare sunt:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științelor economice și inginerești;
– perfecționări (specializări/formări/instuiri): în domeniul achizițiilor publice;
– vechime în specialitatea studilor necesară exercitării funcției publice: minim 7 ani.
BIBLIOGRAFIE:
- Constituţia României, republicată și completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, republicată de Consiliul Legislativ;
- Titlul I şi II ale părţii a VI-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările si completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 901/2015 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achizițiilor publice;
- Hotărârea nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de urgență nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2016;
- Ordonanța de Urgență nr. 114/09.07.2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice.
TEMATICA:

Tematica:
- Praguri
- Achizitii mixte
- Reguli generale de participare şi desfăşurare a procedurilor de atribuire
- Modalităţile de atribuire
- Organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire
- Executarea contractului de achizitie publica/acordului-cadru
- Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica:
- Praguri
- Achizitii mixte
- Reguli generale de participare şi desfăşurare a procedurilor de atribuire
- Modalităţile de atribuire
- Organizarea şi desfăşurarea procedurii de atribuire
- Executarea contractului sectorial
- Legea nr.100/2016 privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica:
- Domeniul de aplicare
- Durata concesiunii de lucrari sau a concesiunii de servicii
- Reguli de participare la procedura de atribuire
- Reguli privind atribuirea contractelor de concesiune
- Reguli privind executarea contractelor de concesiune
- Legea nr.101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările si completările ulterioare;
Tematica:
- Contestaţia formulată pe cale administrativ-jurisdicţională
- Calea de atac împotriva deciziilor Consiliului
- Sistemul de remedii judiciar
- Hotărârea Guvernului nr. 901/2015 privind aprobarea Strategiei naţionale în domeniul achizițiilor publice;
- Hotărârea nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica:
- Planificarea şi pregătirea realizării achiziţiei sectoriale
- Realizarea achiziţiei sectoriale
- Executarea contractului de sectorial/ acordului-cadru
- Hotărârea nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica:
- Planificarea şi pregătirea realizării achiziţiei publice
- Realizarea achiziţiei publice
- Executarea contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru
- Hotărârea nr. 867/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica:
- Planificarea şi pregătirea concesionarii
- Desfasurarea procedurii de atribuire
- Executarea contractului de concesiune
- Ordonanța de urgență nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
Tematica:
- Autoritatea competentă şi domeniul de aplicare
- Activitatea de control ex ante
- Hotărârea nr. 419/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii din Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 867/2016;
Tematica:
- Domeniul de aplicare a controlului ex ante şi organizarea sa la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice
- Desfăşurarea activităţii de control ex ante
- Aspecte specifice ale controlului ex ante al procedurilor de negociere fără publicare prealabilă şi al modificărilor contractuale
- Avizul conform al ANAP
- Procedura de conciliere
- Ordonanța de Urgență nr. 114/09.07.2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Agenţiei Naţionale pentru Achiziții Publice, din str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, în perioada 20.07 – 08.08.2022, inclusiv, în intervalul orar 09:00 – 16:30 de luni până joi, iar vineri între orele 09:00 – 14.00.
Informații suplimentare se pot obține accesând site-ul www.anap.gov.ro sau la Serviciul resurse umane, telefon: 0755-078.057/ 0725-408.027.
Atributii post consilier superior ID 532510
FORMULAR inscriere concurs examen FP
Afișat astăzi, 20.07.2022