Având în vedere prevederile Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, Agenția Națională pentru Achiziții Publice organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unei funcții publice vacante de execuție, după cum urmează:
- Consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent (ID 532524) – 1 post;
Condiţiile de desfășurare a concursului: concursul se va desfășura la sediul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București, în data de 27.11.2018, ora 11.00 – proba scrisă.
Data până la care se depun dosarele de înscriere: 20 zile de la data publicării anunțului, începând cu data de 26.10.2018 și până la data de 14.11.2018, inclusiv.
Dosarul de înscriere la concurs se depune la sediul Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Str. Foișorului nr. 2, sector 3, București și trebuie să conțină în mod obligatoriu documentele prevăzute la art. 49 din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008, cu modificările și completările ulterioare, respectiv:
- formularul de înscriere – model anexat;
- curriculum vitae, modelul comun european;
- copia actului de identitate;
- copiile diplomelor de studii, certificatelor şi ale altor documente care atestă efectuarea unor specializări perfecţionări;
- copie a diplomei de master sau de studii postuniversitare în domeniul administrației publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, după caz (dacă în condițiile specifice sunt cuprinse astfel de cerințe);
- copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă (conform modelului postat pe site-ul A.N.A.P.) şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
- copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
- cazierul judiciar;
- declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa, care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia – model anexat;
Copiile actelor sus-menționate se prezintă în copii legalizate sau însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs.
Condițiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 (r2), cu modificările și completările ulterioare.
Condițiile specifice de participare sunt următoarele:
DIRECȚIA JURIDICĂ – Biroul Avizare:
- Consilier juridic, clasa I, gradul profesional asistent (ID 532524) – 1 post
– Studii de specialitate: studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic;
– perfecționări (specializări): în domeniul achiziţiilor publice;
– vechime în specialitatea studiilor: minim 1 an.
BIBLIOGRAFIE:
- Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, cu modificările şi completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 634/2015 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, cu modificările și completările ulterioare.
- Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcționarilor publici, republicată
- Constituția României, republicată şi completată prin Legea de revizuire a constituţiei României nr.429/2003, republicată;
- Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 norme metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 98/2017 privind funcția de control ex-ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziție publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare;
- Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2017 privind funcţia de control ex ante al procedului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, aprobate prin HG nr. 419/2018;
- Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare.
DECLARATIE PE PROPRIA RASPUNDERE cf OUG 24-2008
Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la sediul și pe site-ul instituției, respectiv www.anap.gov.ro , precum și de la secretarii comisiilor de concurs, în intervalul orar 09:00 – 17:00 de luni până joi, iar vineri 09:00 – 14:30.
Relații suplimentare se pot obține la sediul și pe site-ul instituției, respectiv www.anap.gov.ro, precum și de la secretarul comisiei de concurs: doamna Popa Georgiana Florina (consilier, gradul profesional superior), la adresa de E-mail: georgiana.popa@anap.gov.ro, la nr. de telefon: 0762.831.194.
Afişat astăzi, 26.10.2018

