Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Decizia pronunțată în Cauza C‑23/20, a statuat că: „Articolul 49 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE, punctele 7 și 8, precum și punctul 10 litera (a) din partea C din anexa V la această directivă coroborate cu articolul 33 din directiva menționată și cu principiile egalității de tratament și transparenței prevăzute la articolul 18 alineatul (1) din aceasta din urmă trebuie interpretate în sensul că anunțul de participare trebuie să indice cantitatea și/sau valoarea estimată, precum și o cantitate și/sau o valoare maximă a produselor care urmează să fie furnizate în temeiul unui acord‑cadru și că odată ce această limită va fi atinsă, acordul‑cadru respectiv își va epuiza efectele”.
Potrivit art. 267 din TFUE:
„Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la:
- interpretarea tratatelor;
- validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii;(…)”,
iar potrivit art. 280 din TFUE „Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene au forță executorie în condițiile stabilite la articolul 299”, respectiv este învestită cu formulă executorie, fără îndeplinirea vreunei alte formalități.
Astfel, plecând de la faptul că, în procedura întrebărilor preliminare, când instanţele naţionale se adresează Curţii de Justiţie solicitându-i să clarifice un aspect privind interpretarea dreptului Uniunii, răspunsul Curţii de Justiţie nu ia forma unui simplu aviz, ci a unei hotărâri sau a unei ordonanţe motivate, iar instanţa naţională destinatară este ţinută de interpretarea dată atunci când soluţionează litigiul aflat pe rolul său și, mai mult, hotărârea Curţii de Justiţie este în aceeaşi măsură obligatorie pentru celelalte instanţe naţionale sesizate cu o problemă identică, interpretarea statuată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene reprezintă izvor de drept.
Prin urmare, având în vedere cele statuate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin Decizia din data de 17 iunie 2021, pronunțată în cauza C-23/20, facem precizarea că modificarea unui acord-cadru, inclusiv în sensul suplimentării cantităților și/sau valorii prevăzute în anunțul de participare și documentația de atribuire este posibilă doar în circumstanțele prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 235 – art. 243 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare, sub rezerva justificării prealabile a condițiilor prevăzute expres de textele de lege anterior menționate.
În orice altă situație, suplimentarea cantităților și/sau valorii prevăzute în anunțul de participare și documentația de atribuire nu este posibilă, odată ce această limită valorică/cantitativă a fost atinsă, acordul‑cadru respectiv este considerat a-și fi epuizat efectele, fiind necesară inițierea unei noi proceduri de atribuire.
